Cum scriem o propunere de politică publică: problema!

By in
Cum scriem o propunere de politică publică: problema!

Cum decurge un proces de redactare a unei propuneri de politică publică într-un grup de voluntari din societatea civilă pe o temă monopolizată adesea de discursul experților? Cu suișuri și coborâșuri, dar cu tendință sigură ascendentă!

După sesiunile de formare din lunile februarie și martie, ne-am reunit în aprilie și iunie pentru două ateliere de redactare. Participanții la rețea au profile diverse și experiențe diferite: de la cadre didactice la experți în proiecte de educație nonformală, de la antreprenori sau funcționari publici la studenți și elevi activi în organizații nonguvernamentale cu activitate în domeniul tineretului și al educației. Aceste experiențe diferite și-au găsit puncte comune de interes și acestea s-au concentrat în jurul întrebării: cum creștem calitatea și relevanța educației

O întrebare de acest fel a primit multe răspunsuri și brainstorming-ul a produs un bazin de cauze diverse: 

  • Calitate și relevanță scăzută a formării profesionale a cadrelor didactice;
  • Slabă responsabilizare și conectare a școlilor cu comunitățile locale;
  • Capacitate scăzută de auto-guvernare a școlilor;
  • Lipsa canalelor de feedback dinspre beneficiari către furnizorii de educație;
  • Centralizarea excesivă a managementului resurselor umane și lipsa mecanismelor manageriale de intervenție la nivelul comunității și al școlii;

Și dintre toate aceste posibile cauze, am selectat una legată de rolul scăzut al evaluărilor periodice în îmbunătățirea performanței cadrelor didactice. Semnalele că ceva este în neregulă cu acest proces au venit din direcții și prin manifestări variate. Faptul că performanțele negative ale unui cadru didactic sunt sancționate numai dacă presupun fapte de natură penală, că feedback-ul negativ al elevilor și părinților are consecințe puține și marginale, că performanța nu se distinge de lipsa ei în contextul în care majoritatea evaluărilor se încheie cu calificativul Foarte bine și sunt lipsite de recomandări specifice, că vedem profesori în situația nefericită de „a vâna diplome” și certificate, de multe ori pe baza unor participări „inactive” sau la distanță la evenimente și activități de educație.

Astfel, am identificat procesul de evaluare a activității cadrelor didactice ca fiind una din sursele acestor manifestări și ne-am întrebat:

  • Cine stabilește cum se realizează evaluarea periodică a activității unui cadru didactic?
  • Cine face evaluarea?
  • Cine dezvoltă grila de evaluare?
  • Care este legătura între acest proces de evaluare profesională și procesul de dezvoltare instituțională al școlii?
  • Care sunt dovezile utilizate în evaluare?
  • Cum se distribuie rezultatele evaluărilor pe scala calificativelor de la Nesatisfăcător la Foarte bine?
  • Ce consecințe au evaluările? Care este scopul lor declarat și ce reușesc ele să realizeze de fapt?

Am analizat situația actuală sau opțiunea non-acțiune a propunerii de politică publică. Și am găsit multe argumente pentru care acesta nu este un proces care să creeze stimulente de creștere a performanței și care să premieze, respectiv sancționeze, performanța, respectiv absența sa. Nu este un proces care să ofere un feedback în vederea dezvoltării de competențe sau care să creeze o comunitate de practică ce schimbă resurse de expertiză, ci este mai degrabă o evaluare de tip sumativ cu consecințe în planul acordării de stimulente – stabilirea eligibilității privind candidatura pentru gradația de merit, sau în planul avansării în grad. Constatarea nu este nouă, dar agenda de politică publică nu a abordat până acum problema de la momentul 2011, când a fost aprobată ultima Metodologie.

„Deşi România foloseşte diferite practici de evaluare, nu foloseşte evaluarea personalului didactic ca un instrument de dezvoltare. Procesele de evaluare sunt sumative şi au consecinţe majore asupra remunerării şi carierei profesorilor. Aceasta poate influenţa negativ practicile didactice şi chiar inhiba capacitatea evaluării de a îmbunătăţi rezultatele elevilor. Crearea unor evaluări focalizate mai mult pe practici formative, cum ar fi dialog profesional şi feedback, pe observaţii la clasă şi performanţele propriu-zise şi mai puţin pe testarea cunoştinţelor teoretice prin examene, va permite ameliorarea practicilor didactice şi, în final, a nivelului de învăţare a elevilor din România. ” (Kitchen H., Fordham E., Henderson K., Looney A. & Soumaya Maghnou (2017) Studii OCDE privind evaluările şi examinările în domeniul educaţiei România, p. 28 disponibil la http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Studiu_OECD.pdf)

Am studiat soluțiile propuse de diverșii actori și grupul de lucru a avansat propria propunere, aducând un element de noutate față soluțiile deosebit de „expert-centered” circulate: implicarea și feedback-ul beneficiarilor. Învățământul formal public este unul din puținele servicii în care acest feedback este aproape irelevant și ignorat. Continuăm discuția despre soluții într-un material următor.

Leave a reply