Cum te poti implica

Cum te poți implica

Am creat acest proiect pentru a susține participarea la deciziile publice cu noi resurse. Îți oferim opțiuni variate de a te implica, pentru ca împreună să dezvoltăm alternative la politicile publice actuale din domeniul educației.
0%
Din tinerii români de 15-24 de ani au participat la educație nonformală în ultimele 4 săptămâni în 2017 (locul 25 în UE*)
0%
dintre românii peste 16 ani au participat în 2015 la activități voluntare sau de cetățenie activă (locul 26 in UE*)
0%
dintre români au utilizat în ultimele 12 luni Internetul pentru a interacționa cu autoritățile publice în 2017 (ultimul loc din UE*)
*conform Eurostat

Cui ne adresăm ?

Credem că poți avea interese legate de proiectul nostru dacă te afli într-una din următoarele situații

Ești student

Studiezi științe sociale (științe politice, economice, sociologie, filosofie, drept ș.a.) și ai una sau mai multe din următoarele nevoi

• Nevoia de învăța despre procesul de politici publice pentru că obiectivul tău este să lucrezi în mediul guvernamental sau în organizații nonguvernamentale cu rol de watchdog, implicate în dezbateri privind politicile publice. • Nevoia de a îmbunătăți calitatea vieții în cetatea ta. Ești preocupat de societatea în care trăiești, de bunăstarea ta și a celor din jur. • Nevoia de a înțelege dezbaterile publice și felul în care deciziile luate la nivel guvernamental te afectează de zi cu zi, de a fi un cetățean și un votant informat care participă activ la dezbateri și decizii publice.

Ești un cetățean preocupat de educație

De zi cu zi, munca ta este într-o firmă mai mare sau mai mică, în mediul guvernamental sau nonguvernamental, despre contabilitate sau marketing, educație sau sport. Dar munca ta NU are de a face cu politicile publice.

Cu toate acestea, ești preocupat de școală și educație: • Calitatea mediului tău social este puternic influențată de calitatea educației din comunitatea ta; • Lucrezi în sistemul de învățământ și bunăstarea ta profesională este puternic afectată de politicile publice din acest domeniu; • Ai copii și zi de zi te gândești cum îi ghidezi către bunăstare, deopotrivă psihologică, cât și economică

Ești membru într-o organizație non-guvernamentală

Lucrezi sau faci voluntariat într-un ONG care dezvoltă programe de educație: furnizează servicii de educație, monitorizează politicile din acest domeniu și se implică în dezbaterile publice.

Acest proiect are legătură cu munca ta pentru că: • Dorești să crești rețeaua de advocacy din care faci parte, cauți asociați pentru a maximiza impactul demersului pe care îl faci deja; • Punctele noi de vedere, perspectivele noi privind educația sunt relevante pentru proiectele tale; • Ai nevoie de resurse pentru obiectivele tale de influențare a politicilor din educație: obiectivul e pe agenda ta de mult, dar nu ai făcut încă potrivirea între el și resursele de timp, organizaționale și financiare necesare.

Interesat ? Te invităm să participi la activitățile noastre

Webinarii: Modele de inițiative în domeniul educației

Dezbatem în aceste 2 webinarii rezultatele unei cercetări privind trei tipuri de inițiative private:

  • Servicii private de educație: de la formal la non-formal
  • Răspunsuri private la probleme sociale (de educație) ale grupurilor defavorizate, in situatii de risc, soluții bazate mai ales pe caritate și implicarea actorilor nonguvernamentali
  • Advocacy pentru modificari de legislatie, pentru politici publice in domeniul educatiei.

Ne întrebăm:

  • Câtă diversitate și inovație există în abordarea problemelor sociale din zona educației?
  • Care sunt factorii care facilitează soluțiile noi private și care sunt barierele?
  • Pentru ce teme facem advocacy atunci când facem?

Totodată dezvoltăm o agendă comună pentru pașii următori ai proiectului.

Calendar: Decembrie 2018

Training: Cum formulăm și promovăm politici publice?

Dublăm responsabilitatea civică cu dezvoltarea competenței care să o susțină și propunem un curs cu două obiective de învățare:

  • Formularea și elaborarea politicilor publice;
  • Advocacy sau promovarea politicilor publice formulare

Cursul are două module, cu 4 zile / modul, într-o locație plăcută și propice interacțiunii mari dintre participanți.

Ce vei obține la final de curs:

  • Înțelegere avansată a ciclului de politici publice;
  • Abilități de analiză și documentare a problemelor sociale;
  • Abilități suplimentare de gândire critică cu privire la dezbaterile publice;
  • Tehnici pentru a promova interesele tale și ale grupului tău social.

Programul va deveni disponibil și în format MOOC.

Calendar: Februarie – Martie 2019

Workshop-uri: Dezvoltarea de alternative la politicile actuale din educație

Cu forțe suplimentare dobândite după training, dezvoltăm un exercițiu de formulare a unei politici publice alternative la cele avansate de Guvern în domeniul educației. Cum facem asta?

  • Ne reunim într-o rețea de politici publice și atragem parteneri în această rețea: alte ONGuri, persoane din instituții publice, lideri de opinie și platforme media;
  • Lucrăm împreună în cadrul a 2 workshop-uri (3 zile/workshop) și online;
  • Promovăm propunerea rezultată către instituțiile compentente.

Ce obții:

  • Parteneri noi de dialog pe o temă de interes pentru tine;
  • Competența civică crescută de a participa la formularea deciziilor publice;
  • Reflectarea intereselor tale și ale comunității tale în procesul de politici din educație.

Calendar: Aprilie – Mai 2019

Instrumente: Punem lupa pe programele publice de sprijinire a ONG - urilor de tineret

Dezvoltăm împreună un instrument de monitorizare și evaluare a politicilor publice guvernamentale de susținere a tinerilor. Întocmim o analiză ex-post urmărind:

  • Obiectivele și prioritățile stabilite ale politicii publice;
  • Măsura în care aceste obiective sunt în concordanță cu prioritățile și țintele stabilite la nivel european;
  • Măsurarea impactului obținut și a eficienței utilizării resurselor alocate;
  • Explorarea cauzelor rezultatelor negative.

Avem astfel un cadru în care ne creeăm competența de a pune lupa pe politicile guvernamentale.

Calendar: Noiembrie 2018 – Mai 2019

Training: Evaluarea și monitorizarea politicilor publice

Ne antrenăm pentru rolul de watchdog. Ce înseamnă asta?

  • Învățăm să adunăm informații despre o problemă publică;
  • Urmărim politicile, măsurile devoltate de către instituțiile cu competențe în acel domeniu;
  • Evaluăm impactul acestor măsuri;
  • Semnalizăm potențiale probleme;
  • Ne angajăm în dialog sau confruntăm decidenții responsabili și relevanți.

Training-ul presupune interactivitate și practică: lucrăm cu instrumentul de monitorizare dezvoltat anterior și îl plasăm în context de învățare.

Acest antrenament va avea o durată de 4 zile și se va organiza în regim rezidențial.

Calendar: Mai 2019

Acțiune: Watchdog privind politicile de tineret

Avem toate instrumentele și competențele necesare pentru a acționa propriu-zis. Cu un instrument de monitorizare și un antrenament în evaluare și monitorizare de politici în trusa de lucru, pornim un exercițiu participativ de pus lupa pe politicile de sprijinire a tineretului.

Formăm un grup de lucru coordonat de un mentor și ne angajăm împreună în analiza în profunzime a programelor guvernamentale pentru tineret: ce obiective au acestea, ce impact, cum pot fi îmbunătățite.

La final, publicăm un raport de bune practici cu povestea acestui exercițiu: ce am învățat, ce putem dezvolta în continuare, ce pot învăța alți cetățeni activi din experiența noastră.

Calendar: Mai – August 2019

Ți-am captat atenția?

INTRĂ ÎN CONTACT CU NOI